Home » Criză în justiția moldovenească

Criză în justiția moldovenească

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, își anunță demisia în semn de protest

by Ioana B.
Criză în justiția moldovenească

Criză în justiția moldovenească, Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, își anunță demisia în semn de protest. Veronica Dragalin și-a anunțat demisia miercuri, criticând dur inițiativa legislativă care prevede desființarea instituției pe care o conduce și comasarea acesteia cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Decizia vine într-un context tensionat, după ce guvernarea a acuzat lipsa de progrese în lupta cu corupția la nivel înalt și a anunțat reforme drastice în sistemul de justiție.

Dragalin, fost procuror în Statele Unite, a denunțat public proiectul de lege susținut de majoritatea parlamentară, afirmând că acesta reprezintă un atac la statul de drept și ar putea avea implicații grave asupra parcursului european al Republicii Moldova.

„Această inițiativă reprezintă o interferență politică periculoasă în sistemul de justiție și subminează independența instituțiilor anticorupție”, a avertizat Dragalin într-o scrisoare oficială adresată autorităților de la Chișinău și instituțiilor europene.

Ea a subliniat că desființarea Procuraturii Anticorupție ar putea bloca investigațiile în curs, împiedicând astfel tragerea la răspundere a celor implicați în corupție politică și crimă organizată.

În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a susținut că reforma nu vizează o persoană, ci o eficientizare a luptei anticorupție, argumentând că instituția condusă de Dragalin nu a livrat rezultate. „Lipsa de progrese în combaterea marii corupții nu mai poate fi tolerată. Nu putem sta cu mâinile în sân în fața atacurilor grupărilor criminale finanțate de Kremlin. Reforma sistemului este o necesitate”, a declarat Igor Grosu. El a reiterat că obiectivul inițiativei legislative este crearea unei procuraturi mai puternice și mai eficiente, capabilă să combată amenințările fără precedent la adresa Republicii Moldova.

Criză în justiția moldovenească face ca tensiunile dintre Procuratura Anticorupție și actuala guvernare să se fi amplificat după alegerile de anul trecut, și au fost marcate de ingerințe externe și atacuri hibride din partea Federației Ruse. Reprezentanții guvernului au criticat în repetate rânduri activitatea instituției, susținând că aceasta a eșuat în investigarea cazurilor de corupție politică și nu a reușit să ofere rezultate convingătoare.

De la numirea sa în funcție, în august 2022, Dragalin a avut misiunea dificilă de a restructura un sistem judiciar cu o lungă istorie de influențe politice. Cu toate acestea, plecarea sa ridică semne de întrebare privind viitorul luptei anticorupție și gradul de independență pe care îl va avea noua structură de parchet planificată de guvernare.

În timp ce reforma justiției rămâne o prioritate pe agenda europeană a Republicii Moldova, demisia Veronicăi Dragalin și controversele din jurul restructurării procuraturii riscă să adâncească neîncrederea publicului în independența sistemului judiciar.

Rămâne de văzut dacă noua structură propusă de guvern va reuși să îndeplinească așteptările cetățenilor sau dacă va fi percepută drept o mișcare politică menită să controleze investigațiile anticorupție.

Sursa foto: reporteris.ro

Related Articles

Leave a Comment

error: Content is protected !!
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00