Home » Alegerile prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România

Igor Grosu a îndemnat comunitatea din Republica Moldova să participe în număr cât mai mare la alegerile prezidențiale din România

by Miruna C.
Alegerile prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România reprezintă mult mai mult decât o simplă competiție electorală, ele definesc direcția strategică a țării și influența pe care România o va exercita în cadrul Uniunii Europene, inclusiv în sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova. Acest mesaj a fost transmis astăzi de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care a lansat un apel către cetățenii moldoveni cu cetățenie română să participe activ la vot, transmite MOLDPRES.

Igor Grosu a amintit că, în perioada 2–4 mai, românii din întreaga lume sunt chemați să își exprime votul pentru alegerea președintelui României.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, avem un cuvânt de spus în modelarea viitorului european comun. Vă îndemn să mergeți la urne, în oricare dintre cele 64 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova, de vineri până duminică. Este important să aveți un document românesc valabil – fie carte de identitate (electronică sau provizorie), buletin, fie pașaport”, a declarat președintele Parlamentului.

În alegerile din decembrie 2024, aproape 81.000 de moldoveni cu cetățenie română și-au exprimat votul pentru președintele României, marcând o participare record.

„A fost o mobilizare exemplară. Haideți să demonstrăm din nou că nu suntem doar posesori de pașapoarte, ci cetățeni responsabili, implicați în definirea viitorului României. Aceste alegeri sunt esențiale nu doar pentru România, ci și pentru vocea pe care o va avea în apărarea intereselor Republicii Moldova în Europa”, a subliniat Igor Grosu.

El a îndemnat comunitatea din Republica Moldova să participe în număr cât mai mare la alegerile prezidențiale din România.

„Dragi basarabeni, e momentul să arătăm lumii puterea noastră civică. Să nu permitem ca forțele ostile, antieuropene și extremiste, care nu doresc binele Republicii Moldova, să abată România de la parcursul ei democratic. La alegerile prezidențiale votăm Crin Antonescu, candidatul susținut de guvernarea proeuropeană de la București și de Partidul Național Liberal, membru al marii familii politice europene – Partidul Popular European. Împreună, pentru viitor. România înainte!”, a încheiat președintele Parlamentului.

Pentru aceste alegeri, în Republica Moldova vor funcționa 64 de secții de votare: 18 în nordul țării, 38 în centru – dintre care 20 în municipiul Chișinău – și 8 în sud. Votarea va avea loc în toate cele trei zile, în intervalul orar 07:00–21:00.

Sursa foto: moldpres

Related Articles

Leave a Comment

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00