Chirica: „Ultimele sale luări de poziție trădează o îndepărtare rapidă de valorile europene”
Primarul Iașului suspendă relațiile cu edilul Chișinăului – Într-o declarație publicată pe pagina sa de Facebook, primarul Mihai Chirica a explicat contextul în care a luat această hotărâre.
„Situația politică complicată generată de interdicția aplicată domnului Ion Ceban evidențiază faptul că ultimele sale luări de poziție trădează o îndepărtare rapidă de valorile europene, valori împărtășite și de România. În acest context, am decis suspendarea temporară a raporturilor dintre mine și domnul Ion Ceban, concomitent cu întărirea relațiilor dintre mine și cetățenii Chișinăului, precum și cu instituțiile fidele parcursului european”, a afirmat Chirica.
Edilul ieșean a subliniat totodată că decizia sa nu afectează legăturile dintre comunitățile de pe cele două maluri ale Prutului și nici cooperarea în domenii economice, culturale și educaționale.
„Dimpotrivă, consider că acum este momentul să ne apropiem și mai mult. Este timpul să strângem rândurile și să contribuim la reconfirmarea traseului pro-european al Republicii Moldova, așa cum a fost stabilit prin referendumul privind aderarea la UE din 2024”, a adăugat primarul Iașului.
Ceban contestă decizia și invocă motive politice
În replică, primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a criticat măsura și a afirmat că interdicția impusă de UE și România are la bază considerente politice, nu de securitate.
„Îmi pare rău că în acest joc politic sunt impuși mai mulți reprezentanți din România să facă declarații. Cunosc și sper că legea și justiția sunt mai presus de orice joc politic îngust și vom obține dreptate. Vom continua procesul de contestare în instanțele din România, dar și la nivel internațional”, a declarat acesta.
Potrivit autorităților de la București, Ion Ceban a primit interdicție de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen „din considerente de siguranță națională”. Măsura a intrat în vigoare la 9 iulie 2025 și se aplică pentru o perioadă de cinci ani.
O relație suspendată în contextul presiunilor geopolitice
Decizia lui Mihai Chirica de a suspenda relațiile cu Ion Ceban evidențiază tensiunile tot mai vizibile în raportul dintre Chișinău și partenerii săi europeni. Dacă autoritățile române insistă asupra securității și valorilor comune europene, edilul capitalei moldovene susține că este victima unor calcule politice. Între aceste poziții, relațiile de colaborare transfrontalieră dintre Iași și Chișinău riscă să fie puse la încercare, chiar dacă ambele părți declară că doresc menținerea dialogului cu cetățenii.
Sursă foto: digi24
