Războiul din Iran zguduie piețele energetice – Datele arată că prin Golful Persic, în special prin strâmtoarea Hormuz, trec aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol și circa 22% din cele de gaze naturale. Blocarea temporară a circulației navelor în zonă a generat un deficit pe termen scurt și a împins în sus cotațiile pe bursele internaționale.
Expertul în energie Sergiu Tofilat afirmă că legătura dintre conflict și prețurile la resursele energetice este una directă.
„Dacă războiul se va termina rapid, putem evita scumpirile. Tariful la gaze nu ia în considerare efectul de o zi, două sau o săptămână, ci se bazează pe prețurile medii anuale. Totuși, dacă conflictul se va întinde pe câteva luni, ne putem aștepta la majorări”, a declarat Tofilat.
În ceea ce privește carburanții, impactul ar putea fi resimțit mai rapid.
„La carburanți, scumpirile se vor vedea imediat, în timp ce la gaze efectele apar gradual. Totul depinde de cât de repede va fi reluată circulația prin strâmtoarea Hormuz și de stabilizarea situației din regiune”, a precizat expertul.
La rândul său, expertul român Cosmin Păcuraru susține că, în acest moment, nu există motive clare pentru majorarea tarifelor la gazele naturale în Republica Moldova. El explică faptul că prețurile la petrol și gaze sunt influențate și de reacțiile „emoționale” ale burselor în context geopolitic.
„Ieri, prețul petrolului era de 78 de dolari pe baril, în condițiile în care maximul istoric a fost de 138 de dolari. Nu vorbim despre o situație dramatică”, a afirmat Păcuraru, solicitat de MOLDPRES.
Expertul subliniază că Republica Moldova se aprovizionează în principal din România, iar în depozitele românești există în continuare stocuri de gaze estimate la 25–30%. În plus, compania Energocom ar fi făcut deja achizițiile necesare pentru perioada următoare.
„Nu ar trebui să existe probleme majore la prețul gazelor, cel puțin pe termen scurt”, a explicat acesta.
Specialiștii apreciază că, dacă ostilitățile se vor încheia rapid, prețurile ar putea reveni la nivelurile anterioare conflictului. În schimb, o escaladare de durată ar putea menține cotațiile ridicate atât timp cât incertitudinea persistă pe piețele internaționale.
Deocamdată, experții consideră că nu pot fi făcute estimări exacte privind eventualele scumpiri, însă evoluția conflictului din Iran rămâne factorul decisiv pentru stabilitatea prețurilor la resursele energetice în regiune.
Sursă foto: newsweek.ro
