Reforma administrației locale prinde contur: 347 de primării în proces de schimbare, servicii mai aproape de cetățeni
O nouă rundă de consultări privind reforma administrației publice locale a avut loc astăzi în Parlament, reunind reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare. În cadrul discuțiilor, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a subliniat că această reformă este esențială pentru modernizarea comunităților și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, informează MOLDPRES.
„Reforma administrației publice locale nu este doar un exercițiu birocratic. Este o transformare concretă, care trebuie să se reflecte în modul în care trăiesc și se dezvoltă oamenii din localitățile noastre”, a declarat Buzu.
Un element central al reformei îl reprezintă consolidarea capacității primăriilor. Potrivit oficialului, în prezent există 347 de primării aflate în proces de amalgamare – un demers menit să creeze administrații locale mai eficiente și mai bine dotate.
„Este un progres semnificativ. În ultimele două luni, vedem constant decizii de inițiere a amalgamării. Scopul nostru este ca, încă dinaintea finalizării acestui proces, cetățenii să beneficieze de servicii publice mai bune, mai rapide și mai prietenoase, prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS)”, a precizat Buzu.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a insistat asupra importanței păstrării accesului la servicii publice în fiecare comunitate, chiar și în condițiile reorganizării administrative.
„Responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că oamenii continuă să aibă acces la servicii în localitatea lor. Soluții există. Comunitățile mai mari devin, implicit, comunități mai puternice”, a declarat Grosu.
Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul a anunțat în mod oficial lansarea procesului de reformă a administrației publice locale, în cadrul strategiei mai largi de modernizare instituțională și de creștere a calității serviciilor publice oferite populației.
Sursa foto: Moldpres.md
