Președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, a declarat că Republica Moldova trebuie să accelereze procesul de armonizare a legislației naționale cu standardele Uniunii Europene. El a subliniat că aderarea la UE nu presupune doar adaptarea cadrului legislativ, ci și o schimbare profundă în modul de guvernare și în funcționarea instituțiilor statului.
„Ritmul în care ne mișcăm este unul bun, așa cum reiese și din raportul de extindere al Comisiei Europene, însă drumul către obiectivul final — integrarea deplină — este încă lung”, a afirmat Spatari în cadrul unei conferințe dedicate raportului de extindere, citat de Știri.md cu referire la Moldpres.
Oficialul a evidențiat trei direcții principale de acțiune pentru perioada următoare.
Accelerarea negocierilor și transpunerea acquis-ului comunitar
Primul pas, potrivit lui Spatari, este avansarea rapidă a negocierilor de aderare și îndeplinirea criteriilor tehnice. El a amintit că echipele guvernamentale și cele din ministere au lucrat intens, inclusiv în weekenduri, la procesul de screening bilateral cu Comisia Europeană.
„Etapa următoare este transpunerea legislației europene și implementarea mecanismelor de conformitate. Toată energia investită în screening trebuie acum canalizată către accelerarea armonizării cadrului legal cu normele Uniunii Europene”, a explicat acesta.
Reducerea decalajului economic și stimularea investițiilor
Un al doilea obiectiv vizează creșterea economică și apropierea nivelului de dezvoltare de cel al statelor membre UE. „Economia noastră, măsurată prin PIB-ul pe cap de locuitor, nu oferă încă un standard de viață comparabil cu media europeană. De aceea, trebuie să continuăm investițiile în infrastructură durabilă, digitalizare și inovare, în parteneriat cu Uniunea Europeană și statele membre”, a subliniat Spatari.
Implicarea societății în procesul de integrare
Cel de-al treilea pilon, considerat esențial, este participarea activă a întregii societăți în procesul de integrare. „Este necesar un consens cât mai larg, transparență și participare publică. Volumul de muncă este uriaș, dar trebuie să avansăm împreună, cu implicarea tuturor — de la autoritățile locale până la instituțiile centrale. Integrarea europeană nu este doar un proiect politic, ci o alegere de civilizație”, a declarat președintele comisiei.
El a adăugat că Uniunea Europeană reprezintă „cel mai important proiect de pace din istoria omenirii” și că acest ideal trebuie să ghideze și parcursul Republicii Moldova.
În calitate de președinte al Comisiei pentru Integrare Europeană, Marcel Spatari a dat asigurări că va continua să sprijine Guvernul și instituțiile publice în procesul de transpunere a legislației europene și în implementarea Programului național de aderare.
În încheiere, oficialul a făcut o paralelă simbolică între ziua de 11 noiembrie, când este comemorat armistițiul ce a pus capăt Primului Război Mondial, și eforturile actuale de construire a unei Europe unite în jurul valorilor păcii.
„Pentru Republica Moldova, această zi reprezintă și începutul unei etape de muncă intensă. Raportul de extindere al Comisiei Europene este un semnal de încurajare și o sursă de motivație pentru eforturile noastre de aderare”, a conchis Marcel Spatari.
Sursa poza: facebook.com/MarcelSpatari
