În Republica Moldova, procurorii au anunțat că vor solicita arestarea preventivă pentru 12 persoane reținute în legătură cu un presupus plan de a provoca haos în timpul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Informația a fost prezentată de Newsmaker, citând declarații oficiale ale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit autorităților, în total 74 de suspecți au fost reținuți în urma unor descinderi de amploare desfășurate pe 22 septembrie. Dintre aceștia, 62 au fost lăsați în libertate, după ce au acceptat să coopereze cu ancheta.
Anchetatorii susțin că suspecții vizau provocarea de revolte în ziua scrutinului, iar unii dintre ei ar fi urmat chiar un program special de instruire în Serbia. Procurorii afirmă că în spatele acțiunii s-ar afla serviciile secrete ale Federației Ruse, în complicitate cu grupări politice din Moldova și rețele infracționale locale.
Autoritățile de la Chișinău avertizează că aceste acțiuni fac parte dintr-o strategie mai amplă a Moscovei de a interfera în alegeri și de a favoriza partidele pro-ruse, într-un moment în care Moldova încearcă să-și consolideze parcursul european.
Investigații recente publicate de Bloomberg și BBC susțin aceste temeri. Bloomberg a relatat despre un plan de influență orchestrat de Kremlin, iar BBC a expus o campanie de dezinformare finanțată din surse rusești, care vizează opinia publică moldoveană înainte de alegeri.
