Contextul ultimatumului sovietic
85 de ani de la ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei – Pe 26 iunie 1940, sub presiunea Pactului Ribbentrop–Molotov și a prăbușirii rapide a aliaților României în Vest, Uniunea Sovietică a remis un ultimatum prin care revendica „drepturi istorice” asupra Basarabiei (anexată de Imperiul Țarist în 1812, revenită la România în 1918) și pretindea pentru prima dată nordul Bucovinei – fost teritoriu al Imperiului Austro-Ungar până în 1918 – alături de Ținutul Herța. Confruntat cu amenințarea forței militare sovietice și fără sprijin extern, guvernul român a acceptat condițiile în seara zilei de 27 iunie și a început evacuarea administrației și a trupelor.
Predarea teritoriilor și execuția ultimatumului
În dimineața zilei de 28 iunie, ora 9:00, Marele Stat Major al Armatei Române a emis comunicatul nr. 25, prin care a anunțat public acceptarea ultimatumului. Până la ora 14:00, Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă trebuiau predate reprezentanților sovietici. În dorința de a evita un conflict deschis, toate instalațiile militare și fortificațiile au fost predate intacte – fără a se trage vreun foc de armă, conform ordinelor stricte primite.
Reconfigurări administrative și impact demografic
La scurt timp după anexare, teritoriile ocupate au fost integrate în RSS Ucrainene: nordul și sudul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ținutul Herța. Pe 2 august 1940, RSSA Moldovenească a fost împărțită – o parte intrând în componența Ucrainei, iar cealaltă alăturându-se restului Basarabiei, formând noua RSSA Moldovenească. La 7 august, s-a creat regiunea Cernăuți prin alipirea părții nordice a Bucovinei, a Ținutului Herța şi a marei majorităţi a județului Hotin.
Citește și: Chișinăul adoptă declarație de susținere necondiționată a Ucrainei
Recensământul din 1930 indica 3.776.000 de locuitori în teritoriile cedate, dintre care 55% erau etnici români. În zilele imediat următoare, peste 200.000 de persoane de toate etniile au ales să se refugieze în România.
Politica de sovietizare și erodarea identității
Sub administraţia sovietică a debutat un vast proces de epurare politică, socială și etnică: arestări, execuții, deportări în masă – fenomene care, potrivit datelor oficiale sovietice, au redus populația românească din 3,2 milioane (1940) la circa 2,23 milioane în 1950. O tentativă deliberată de deznaționalizare s-a concretizat prin înlocuirea limbii române cu „limba moldovenească” în documentele oficiale, scrisă cu alfabet chirilic, și rescrierea istoriei și culturii conform dogmelor sovietice.
Reflectarea memoriei și provocările identitare
Ziua de 28 iunie rămâne o „zi neagră” în conștiința românilor din Basarabia și Nordul Bucovinei, simbol al pierderii suveranității și al destrămării legăturilor culturale. Deși frontierele politice s-au schimbat, memoria colectivă păstrează vie durerea deportărilor și falsa temă a „moldovenismului” impus prin decizii de la Moscova. Rememorarea acestui moment ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra importanței protejării identității naționale și de a susține corecta reprezentare a istoriei în educație și spațiul public.
Sursă foto: AGENȚIA NAȚIONALĂ A ARHIVELOR
