Home » Campanie de dezinformare

Campanie de dezinformare

Finanțată de oligarhi fugari pentru subminarea parcursului european al Republicii Moldova

by Ioana B.
Campanie de dezinformare

Campanie de dezinformare finanțată de oligarhi fugari pentru subminarea parcursului european al Republicii Moldova.

Federația Rusă, prin intermediul oligarhilor fugari Ilan Șor și Veaceslav Platon, a finanțat în luna martie 329 de reclame pe platformele META, în valoare totală de 7.532 de euro, potrivit unei analize realizate de experții WatchDog. Ilan Șor a fost responsabil pentru cea mai mare parte a cheltuielilor, investind 5.565 de euro pentru publicarea a 287 de reclame pe Facebook și Instagram, în perioada 1–30 martie. Reclamele promovate erau asociate cu paginile unor politicieni precum Vasile Tarlev, Victoria Furtună, Partidul Republican „Inima Moldovei”, precum și cu postul TV „MD24”.

Reținerea lui Veaceslav Platon de către autoritățile britanice a contribuit semnificativ la diminuarea bugetului și a numărului de reclame sponsorizate de paginile afiliate acestuia. În paralel, și fostul premier Vlad Filat a început să investească în promovarea unor postări cu conținut manipulativ, orientate împotriva guvernării actuale, Uniunii Europene, societății civile și mass-mediei independente.

În perioada 1–30 martie, narațiunile principale susținute de cei doi oligarhi și de Vlad Filat au inclus idei precum: „Uniunea Europeană nu mai este o democrație”, exemplificând cu alegerile anulate din România; „Moldova nu va deveni membră a UE”, pe motiv că nu este pregătită, iar guvernarea actuală nu a făcut progrese semnificative; „UE militarizează Moldova și încearcă să o atragă în conflictul din regiune”; sau „Ajutorul financiar european adâncește datoria țării”, inclusiv prin prezentarea sprijinului de 1,9 miliarde de euro acordat de UE ca fiind o povară economică.

Potrivit experților, aceste campanii au scopul de a submina orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, de a destabiliza scena politică internă și de a slăbi încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Sursa foto: veridica.md

Related Articles

Leave a Comment

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00