Secțiile de votare organizate în Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale din România s-au închis fără incidente. Pe parcursul celor trei zile de scrutin, aproximativ 91.000 de cetățeni moldoveni cu dublă cetățenie și-au exercitat dreptul de vot, potrivit informațiilor.
Românii din Republica Moldova s-au numărat din nou printre cei mai activi votanți din diaspora, situându-se imediat după comunitățile din Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. La nivel global, până la ora închiderii secțiilor, peste 972.000 de români din afara granițelor țării au participat la vot în cadrul acestui tur al alegerilor prezidențiale.
Comparativ cu scrutinul din 24 noiembrie anul trecut, prezența la vot în Republica Moldova a fost semnificativ mai ridicată, înregistrându-se cu circa 10.000 mai mulți alegători decât cei aproximativ 81.000 din 2024.
Pentru alegerile prezidențiale din România din 2, 3 și 4 mai, autoritățile române au deschis în Republica Moldova un total de 64 de secții de votare, disponibile zilnic între orele 07:00 și 21:00. Dintre acestea, 18 au fost amplasate în regiunea de Nord, 38 în regiunea Centru (inclusiv 20 în municipiul Chișinău), iar 8 în Sudul țării.
În total, în afara României au fost organizate 965 de secții de votare, pentru ca cetățenii români din diaspora să-și poată exprima opțiunea în cele trei zile dedicate votului. Dacă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, acesta este programat pentru 16, 17 și 18 mai. În competiția prezidențială din acest an s-au înscris 11 candidați.
Sursa foto: Moldpres.md