Încă o medalie la Campionatele Europene de Haltere, Ion Badanev cucerește bronzul
După performanța remarcabilă a lui Danu Secrieru, Ion Badanev a reușit, la rândul său, să impresioneze la Campionatele Europene de Haltere. Sportivul în vârstă de 19 ani a obținut medalia de bronz la stilul „aruncat”, în cadrul categoriei de până la 61 kg.
Originar din satul Vertiujeni, raionul Florești, Badanev a ridicat inițial 147 kg, a ratat următoarea încercare la 152 kg, dar a reușit să ridice această greutate din a treia încercare, asigurându-și astfel locul 3.
„Am simțit susținerea publicului și cred că am ridicat acele 152 de kilograme împreună cu ei. Sunt emoționat – la doar 19 ani am reușit să obțin o medalie la Europenele de seniori”, a declarat sportivul moldovean.
Antrenorul său, Ion Măriuță, a adăugat: „Ne-am pregătit mult timp pentru acest moment. Este prima sa medalie la seniori, dar sunt sigur că vor urma și altele”.
Aurul la „aruncat” i-a revenit bulgarului Ivan Dimov, urmat de georgianul Goderdzi Berdelidze. În proba de „smuls”, Badanev s-a clasat pe locul 5, podiumul fiind ocupat de Dimov, Garnik Ciolakian (Armenia) și Berdelidze. La total, moldoveanul s-a situat pe locul 4, la un pas de podium. Dimov a dominat competiția, câștigând toate cele trei medalii de aur, urmat de Berdelidze și Ciolakian.
„Această reușită este cu atât mai valoroasă, cu cât am trecut prin accidentări. Sunt bucuros că am reușit să mă impun într-un concurs atât de dificil”, a spus Ivan Dimov.
Un alt reprezentant al Republicii Moldova, Daniel Lungu, a avut o evoluție mai modestă în aceeași categorie: locul 6 la „smuls”, 8 la „aruncat” și 7 la total. „Emoțiile au fost prea mari și mi-au afectat prestația”, a explicat el.
Competiția continuă marți, 15 aprilie, cu participarea altor doi sportivi moldoveni: Maria Mitioglo (categoria 59 kg, grupa B, feminin) și Gabriel Danilov (categoria 67 kg, finala A, masculin).
Sursa foto:: olympic.md