Home » Doi cetățeni chinezi au fost capturați în estul Ucrainei

Doi cetățeni chinezi au fost capturați în estul Ucrainei

Zelenski a afirmat că cei doi bărbați au fost capturați în regiunea Donețk

by Cezar Dobre
Doi cetățeni chinezi au fost capturați în estul Ucrainei

Volodimir Zelenski a declarat că: doi cetățeni chinezi au fost capturați în estul Ucrainei în timp ce luptau de partea Rusiei. Președintele ucrainean a anunțat că forțele armate ale Kievului au reținut doi cetățeni chinezi implicați în conflictul din estul Ucrainei, luptând alături de trupele ruse. Informația a fost transmisă printr-un mesaj publicat pe platforma Telegram, însoțit de imagini video în care apar presupusele dovezi: documente de identitate, carduri bancare și alte date personale.

Zelenski a afirmat că cei doi cetățeni chinezi au fost capturați în estul Ucrainei, în regiunea Donețk, o zonă de intensă confruntare militară de la începutul invaziei ruse pe scară largă. El a sugerat că astfel de cazuri nu sunt izolate, indicând că autoritățile ucrainene dețin informații privind prezența unui număr mai mare de cetățeni chinezi în cadrul forțelor de ocupație ruse.

„Această situație reprezintă un semnal clar privind intențiile lui Vladimir Putin de a prelungi conflictul,” a declarat liderul de la Kiev, adăugând că i-a cerut ministrului de externe, Andrii Sybiha, să solicite oficial o poziție clară din partea Beijingului. Zelenski a subliniat că este nevoie de o reacție fermă din partea comunității internaționale: „Statele Unite, Europa și toți cei care doresc pacea trebuie să reacționeze.”

Cei doi cetățeni chinezi capturați se află în prezent în custodia Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Statele Unite și-au exprimat preocuparea față de sprijinul indirect al Chinei pentru efortul militar al Rusiei. Tammy Bruce, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, a calificat drept „alarmantă” participarea cetățenilor chinezi în conflict, alături de implicarea cunoscută a Coreei de Nord. „China este un furnizor-cheie pentru Rusia. Aproape 80% din articolele cu dublă utilizare, necesare pentru a susține războiul, provin din China,” a declarat Bruce.

Pe fondul acestor tensiuni, marți noapte s-au înregistrat noi atacuri cu drone din partea ambelor state implicate în conflict. Armata rusă a raportat că forțele ucrainene au lansat un val de drone asupra mai multor regiuni din sudul și vestul Rusiei, precum Rostov, Voronej, Penza, dar și asupra Crimeei, Mării Negre și Mării Azov. În urma acestor atacuri, aeroportul din Ulyanovsk a fost închis temporar din motive de securitate.

Pe de altă parte, Ucraina a fost la rândul său ținta unor bombardamente intense. Harkov, oraș situat în estul țării, a fost lovit de cel puțin 20 de ori, conform primarului Ihor Terekhov. Incendiile izbucnite în urma atacurilor au dus la cel puțin două victime. Atacuri similare au fost semnalate și în orașul Dnipro, unde 14 persoane au fost rănite, potrivit televiziunii publice ucrainene Suspilne.

Războiul din Ucraina, care durează de peste trei ani, a implicat numeroase state prin sprijin militar și economic. Deși Rusia a primit asistență din partea unor state autoritare precum Coreea de Nord, Ucraina a beneficiat de susținerea consistentă a țărilor occidentale. În tot acest timp, prezența voluntarilor străini pe ambele fronturi a fost documentată, dar capturarea unor cetățeni chinezi care luptau pentru Rusia deschide o nouă dimensiune geopolitică a conflictului.

Sursa foto: worldstar.com

Related Articles

Leave a Comment

error: Content is protected !!
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00