Un total de 34 de companii au depus oferte pentru realizarea parcurilor fotovoltaice de mare capacitate în Republica Moldova, în timp ce alte opt companii și-au manifestat interesul pentru construcția centralelor electrice eoliene. Toate aceste companii sunt locale, două dintre ele având fondatori străini, informează MOLDPRES.
Informațiile au fost prezentate de Ministerul Energiei, care a organizat ședința Comisiei de licitații pentru acordarea statutului de „producător eligibil mare”.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că, în ciuda multiplelor crize cu care s-a confruntat țara, sectorul energetic al Republicii Moldova continuă să fie atractiv pentru investitori, iar numărul mare de oferte depuse este un indicator clar al acestui fapt.
„Numărul impresionant de oferte depuse subliniază atractivitatea Moldovei pentru investitori, chiar și în contextul provocărilor economice majore cu care ne-am confruntat. Sectorul energetic este în plină expansiune și beneficiază de proiecte de infrastructură cu potențial de rentabilitate pe termen lung, ceea ce poate impulsiona dezvoltarea economică a țării. În plus, ritmul în care se dezvoltă sursele de energie regenerabilă este un semnal pozitiv, având în vedere că am crescut de opt ori capacitatea instalată în ultimii patru ani și am depășit pragul de 646 MW în februarie”, a declarat ministrul.
Junghietu a adăugat că energia generată de noile parcuri fotovoltaice va fi destinată consumului intern al Republicii Moldova.
Licitația pentru construcția parcurilor eoliene de 105 MW și a celor fotovoltaice de 60 MW a fost lansată vara trecută. Aceste proiecte sunt esențiale pentru atingerea angajamentului țării de a asigura cel puțin 30% din consumul de energie electrică din surse regenerabile până în 2030.
Anunțul privind admisibilitatea investitorilor pentru obținerea statutului de „producător eligibil mare” este programat pentru 7 aprilie. După această etapă, vor urma deschiderea ofertelor tehnice pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice de 165 MW.
Sursa foto: AI