Perspective clare pentru integrarea europeană prin planul de creștere de 1,9 miliarde de euro, care așteaptă votului final.
Uniunea Europeană își consolidează sprijinul pentru Republica Moldova, în contextul parcursului său european și al provocărilor geopolitice actuale. Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, David McAllister, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a reafirmat angajamentul ferm al Bruxelles-ului față de Moldova. Oficialul european a subliniat că UE rămâne un partener de încredere pentru țară, oferind sprijin politic, economic și financiar pentru a accelera procesul de integrare europeană.
În cadrul întâlnirii cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și alți oficiali moldoveni, membrii Comisiei PE au discutat despre Planul de Creștere pentru Moldova, un pachet de sprijin economic în valoare de 1,9 miliarde de euro, destinat dezvoltării infrastructurii, îmbunătățirii sectorului privat și consolidării rezilienței economice. Acest mecanism urmează să fie supus votului în Parlamentul European până la mijlocul lunii martie și va fi implementat până în 2027.
Președinta Comisiei parlamentare pentru Relații Externe, Doina Gherman, a menționat că autoritățile de la Chișinău lucrează intens pentru ca Moldova să fie pregătită de aderare la UE până în 2030. În prezent, țara finalizează o agendă amplă de reforme, care include peste 44 de măsuri esențiale pentru alinierea la standardele europene. Aceste reforme vizează dezvoltarea mediului de afaceri, tranziția verde, consolidarea infrastructurii energetice și îmbunătățirea guvernanței.
Într-o conferință de presă comună cu oficialii moldoveni, David McAllister a evidențiat progresele semnificative realizate de Republica Moldova de la obținerea statutului de stat candidat în iunie 2022 și spune că există perspective clare pentru integrarea europeană.
“De când Moldova a obținut acest statut, ați făcut progrese remarcabile. Mesajul nostru este clar: vă ascultăm, vă vedem și suntem alături de voi. La Bruxelles, am negociat și am convenit Mecanismul de reforme și creștere, iar vestea bună este că Europa poate ajuta Moldova să-și dubleze economia în următorii 10 ani. În acest sens, UE va investi 1,9 miliarde de euro în economia moldovenească până în 2027. Sunt mândru să anunț că Parlamentul European și statele membre au convenit asupra unei prefinanțări mai consistente și a unui sprijin nerambursabil suplimentar pentru Moldova, astfel încât aceste fonduri să ajungă cât mai rapid” – a declarat McAllister.
Oficialul european a atras atenția asupra provocărilor de securitate cu care se confruntă Republica Moldova, evidențiind riscurile generate de acțiunile Moscovei în regiune.
“Moldova se confruntă cu numeroase provocări care îi amenință securitatea și stabilitatea. Putin continuă să sape tranșee imperialiste în Europa, dorind să izoleze nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova de Uniunea Europeană. Vă asigur că UE este și va rămâne alături de Moldova” – a subliniat președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
În pofida acestor provocări, oficialii europeni transmit un mesaj clar: Republica Moldova are viitorul în Uniunea Europeană, iar Bruxelles-ul va continua să sprijine eforturile Chișinăului pentru a asigura stabilitatea economică, dezvoltarea sustenabilă și consolidarea statului de drept.
Următorii ani vor fi esențiali pentru parcursul european al Republicii Moldova, iar fondurile alocate de UE vor juca un rol crucial în transformarea și modernizarea țării.
Sursa foto: parlament.md